„Creațiile cu adevărat geniale sunt paricide” – mi-am amintit cuvintele lui George Călinescu după ce am terminat de citit una dintre ultimele propoziții din carte: We could hardly ask any one, even did we wish to, to accept these as proofs of so wild a story (Nici dacă am fi vrut, nu am fi putut cere cuiva să creadă că acestea sunt dovezile unei asemenea povești nebunești).
Deși autorul ne lasă libertatea de a-i accepta sau nu probele administrate în naraţiune, un singur lucru este cert: Dracula a evadat din carte și a continuat să fie la fel de viu și nevătămat în afara ei chiar și după ce a fost omorât definitiv de mica echipă de comando condusă de profesorul Abraham Van Helsing. Încă trăiește, printr-o impresionantă colecție de creații dedicate: de la ediții ulterioare, adnotate și aprobate chiar de autor, la filme, piese de teatru, seriale TV, musicaluri, benzi desenate, jocuri video, studii științifice, parodii, desene animate şi traduceri în peste 30 de limbi din șase continente; chiar și o plantă din familia Orchidaceae îi poartă numele! Toate aceste medii continuă să profite cu succes de pe urma incredibilei fascinații pe care numele Dracula încă o provoacă.
„Cervantes a fost aproape eliminat din istorie de Don Quijote și de Sancho Panza” – își continuă butada istoricul literar în Impresii asupra literaturii spaniole (1946). La fel s-a întâmplat cu mulți alții, dintre care îi amintesc doar pe Sir Arthur Conan Doyle și celebrul Sherlock Holmes, Mary Shelley și neînțelesul om de știință Victor Frankenstein, R.L. Stevenson cu ai săi Dr. Jekyll și Dl. Hyde, apoi, poate cel mai relevant, irlandezul victorian Bram Stoker și mortul-viu Dracula, figura predominantă a culturii horror care a luat amploare după 1897.
Cum de a supraviețuit protagonistul nostru, considerat malefic și frivol de unii, romantic și sofisticat de alții?
A fost Dracula cu adevărat genial? Dacă da, care Dracula, cartea sau personajul construit cu o meticulozitate de artizan?
A fost Bram Stoker vizionar sau au dat norocul și inspirația peste el și atunci s-a grăbit să umple un gol în literatura gotică victoriană?
Ori, și aici mă opresc, se întrupează, oare, câte un mic Dracula în fiecare dintre noi și apoi se hrănește din nefericirile și coșmarurile noastre?
Dacă este vreun sâmbure cât de mic de adevăr în ceea ce cred, atunci înseamnă că demult am înlocuit originalul cu monstrul irațional care zace în noi implicit și se activează în situațiile de criză existențială.
Prea multe întrebări și mult prea puține răspunsuri!
În ciuda unei documentări conştiincioase, nu pot să afirm că am înțeles mecanismul misteriosului Fenomen Dracula. Pentru că da, îl consider a fi un adevărat fenomen extraordinar, nu în ultimul rând chiar unul social, care are succes poate și prin legăturile durabile pe care le construiește între oameni și chiar între generații.
Nu vă speriați, nu am ajuns la nicio concluzie şi o spun cu toată responsabilitatea: nu știu cum reușește să existe în continuare și să fascineze, autori și public deopotrivă, la fel cum a făcut-o în urmă cu 122 de ani și doar câteva luni, când editorul londonez Archibald David Constable Jr. a decis, foarte inspirat, să-și asume riscul de a trimite cartea la tipar.
Dan Costinaș