Bram Stoker
Deși a scris foarte mult: 13 romane, 3 colecții de proză scurtă, 4 cărți non-ficțiune, numeroase alte povestiri și articole rămase neclasificate și, după o autoestimare datată octombrie 1910, peste 500 000 de scrisori (!), Bram Stoker a rămas în memoria colectivă, dar și în istoria literaturii britanice, ca autor al lui Dracula.
Date biografice,
strictul necesar
În această fază ne interesează foarte puține date și cifre biografice, doar strictul necesar,
atât cât să îl plasăm corect într-un paragraf al istoriei.
Nașterea
8 noiembrie — se naște Abraham (Bram) Stoker în Clontarf, o suburbie a Dublinului, al treilea din cei șapte copii ai cuplului Abraham și Charlotte
1847
Școala
începe școala, odată cu primii pași, după ce până la vârsta de 7 ani, fusese țintuit la pat de o deficiență motorie inexplicabilă. Este incredibil cum, odată recuperat, în câțiva ani de practicare a sportului în timpul studenției (atletism, canotaj, atletism, înot, haltere și rugby), a devenit „un munte de om , puternic și sănătos ca un leu”, cum îl descria, câțiva ani mai târziu, prietenul și patronul său, Henry Irving. În 1870, absolvă concomitent matematică și istorie-filosofie
1854
Începe să lucreze
devine auditor la Societatea Istorică a Colegiului din Dublin și președinte al Societății Filosofice Universitare
1870
Carieră
angajat în serviciul civil la Castelul din Dublin și scrie cronică de teatru și critică literară pentru ,,Dublin Evening Mail”
1870-1878
Prietenul
îl cunoaște pe Henry Irving după o reprezentație a actorului londonez cu ,,Hamlet” pe marea scenă a Theatre Royal din Dublin. Între 1878 și 1898, lucrează ca manager general al Lyceum Theatre, deținut de idolul său, Henry Irving
1876-1898
Căsătoria
se căsătorește cu Florence (n. Balcombe), frumoasa irlandeză care inițial fusese aproape logodită cu Oscar Wilde, apoi se mută amândoi la Londra
1878
Fiul
se naște Irving Noel Thornley Stoker, unicul fiu al scriitorului
1879
Documentarea
începe documentarea și lucrul la Dracula; şlefuirea acţiunii şi a personajelor va dura aproape şapte ani
1890
Cartea
26 mai — apare cartea la editura Archibald Constable & Co. într-un tiraj de 3 000 de exemplare
1897
Teatrul
acceptă oferta de a deveni manager al aristocraticului Prince of Wales Theatre
1905
Moartea
20 aprilie — moare, după o serie de accidente vasculare cerebrale, dintre care primul în 1905, la moartea lui Henry Irving
1912
Perioada irlandeză
Nu se poate stabili cu precizie cât de mult i-a fost influenţată scriitura ulterioară de originea irlandeză, dar cu siguranţă primii 30 de ani din viaţă petrecuţi la Dublin au lăsat o amprentă puternică mai întâi asupra omului, apoi asupra autorului.
1864
după o copilărie în care a fost cam bolnăvicios şi o scurtă perioadă de instruire la şcoala privată a Rev. William Woods, a fost acceptat la Universitatea din Dublin, fondată de Elisabeta I în 1592
1870
absolvă Facultatea de istorie-filosofie şi studiile de matematică superioară de la Trinity College; în același an devine auditor la Societatea Istorică a Colegiului din Dublin și președinte al Societății Filosofice Universitare
1870-1878
lucrează ca funcţionar public la Castelul din Dublin, reşedinţa din Irlanda a membrilor familiei regale şi scrie, fără onorariu, cronică teatrală pentru ziarul local Dublin Evening Mail (transformat mai târziu în Evening Mail)
1876
este prezentat actorului londonez Henry Irving, după o reprezentație a accestuia cu „Hamlet” pe marea scenă a Theatre Royal din Dublin
1878
se căsătorește cu Florence Balcombe şi decid să se mute împreună la Londra
1872-1875
scrie proză scurtă: The Crystal Cup (Paharul de cristal), Buried Treasures (Comori acunse) şi The Chain of Destiny (Lanţul destinului)
1875
publică primul roman: The Primrose Path (Calea pierzaniei)
1879
deşi locuia de aproape un an la Londra la data publicării volumului The Duties of Clerks of Petty Sessions in Ireland (Îndatoririle funcţionarilor din judecătoriile de pace în Irlanda), acesta a fost scris în aceeaşi perioadă irlandeză.
LONDRA ŞI LYCEUM
Dacă în 1878 nu s-ar fi mutat la Londra şi dacă nu ar fi acceptat invitaţia lui Henry Irving de a conduce Teatrul Lyceum din cartierul londonez West End, proabil că Bram Stoker nu ar fi scris niciodată Dracula.
Misterele oraşului, personalitatea puternică şi marcantă a lui Irving, turneele în America, pleiada de actori, scriitori, artişti, gazetari, universitari şi politicieni pe care i-a cunoscut cu ocazia faimoaselor mese festive organizate sâmbăta într-o sală special amenajată la teatrul Lyceum, din noiembrie până în iunie, Irving continuând tradiţia cluburilor Sublime Society of Beef Steaks şi, nu în ultimul rând susţinerea şi înţelegerea familiei (Florence şi mai târziu Irving Noel), toate acestea au netezit drumul scriitorului către rezultatul final, nemuritorul Dracula.
Câteva dintre cărţile publicate în perioada Londra şi Lyceum (am lăsat titlurile originale, neexistând, după ştiinţa noastră, traduceri consacrate în limba română):
- Under the Sunset (1882)
- The Snake’s Pass (1890)
- Seven Golden Buttons (1891)
- The Waters’ Mou’ (1895)
- The Shoulder of Shasta (1895)
- Dracula (1897)
- Miss Betty (1898)
- The Mystery of the Sea (1902)
- The Jewel of Seven Stars (1904)
- The Man (1905)
- Lady Athlyne (1908)
- The Lady of the Shroud (1909)
- The Lair of the White Worm (1911)
Influențe
Precum orice scriitor de până la el și de la el încoace, nici Bram Stoker nu a scăpat neatins de o serie de influențe, exercitate de persoane reale, lecturi și locuri; deci și Dracula poate fi văzut ca o reflecție cel puțin parțială a epocii în care a fost conceput.
Familie și prieteni
Mama, Charlotte, care s-a născut în Sligo (irl. Sligeach) – orășelul de coastă în care mai târziu, prin 1875-1880, și-a petrecut vacanțele poetul W.B. Yeats –, obișnuia să povestească despre ororile primei pandemii de holeră, originară din Bengal (1817) și care a ajuns în Europa, afectând catastrofal Irlanda (în 1832), cu precădere regiunile Sligo, Limerick și Tuam. Numai în Sligo, aproape două treimi din populație s-au îmbolnăvit. Din fericire, familia Charlottei a scăpat neatinsă, dar urgia produsă de flagelul holerei a marcat-o profund. Un deceniu mai târziu, insula a fost lovită crunt, timp de patru ani (1845-1849), de efectele devastatoare ale Marii Foamete (irl. an Gorta Mór), în urma căreia s-au înregistrat mai mult de 1 000 000 de decese și vreo două milioane de cetățeni emigrați, aproape 25% din populaţia de atunci a Irlandei! Curate povești de groază care, împreună cu leprechaun-ii[1] fantastici din folclorul irlandez și poveștile despre eroul mitologic Cú Chulainn, au putut constitui veritabile puncte de plecare pentru ideile de mai târziu.
[1] Spiriduș din folclorul irlandez, înfățișat ca bătrân bărbos, înalt de câțiva zeci de centimetri, îmbrăcat într-o haină verde sau roșie, cu pălărie țuguiată de aceeași culoare, și care se bucură de răspândirea răului în jurul său
Prieteni, membri ai familiei extinse și cunoștințe frecventați în Dublin:
Sir William și Lady Jane (pseudonim literar Speranza) Wilde, părinții lui Oscar și Willie;
Edward Dowden, poet și profesor de literatură engleză la Trinity College, mentorul său, și primul care i-a recomandat poezia lui Walt Whitman;
Dion Boucicault, actor și dramaturg, care în 1851 a pus în scenă „The Vampire” la Theatre Royal din Dublin;
apoi F.F. Moore, scriitor prolific și, din 1878, cumnat cu tânărul Bram.
Toți aceștia au contribuit la formarea lui literară înainte de marea aventură londoneză și înainte de turneele în America de Nord, când cercul s-a lărgit considerabil.
Ellen Terry, adevărată regină a scenei londoneze și, mai târziu, a filmului mut, influentă parteneră de afaceri și de viață a lui Henry Irving mai mult de două decenii, prietenă apropiată a autorului nostru, și despre care G.B. Shaw scria:
„Ellen Terry este cel mai frumos nume din lume, sună ca un clinchet suav de clopoțel în ultimul sfert de veac al XIX-lea”
Sir Thomas Henry Hall Caine (scriitorul cel mai productiv al vremii – pentru prima dată în istoria literaturii, o carte, „Orașul etern”, s-a vândut în peste un milion de exemplare –, cu origini paterne în Insula Man; el este enigmaticul Hommy-Beg – însemnând „Micul Tommy”, în manx[1] – căruia i-a fost dedicat romanul Dracula și care a ucenicit pe lângă Dante Gabriel Rossetti, poet și pictor, unul dintre fondatorii efemerei Confrerii Prerafaelite)
[1] Limbă celtică vorbită pe Insula Man, care face parte din pachetul lingvistic goidelic (gaelic), alături de irlandeză și scoțiană
Oscar Wilde (irlandezul devenit una dintre cele mai picante legende vii din toată literatura britanică, susținător al estetismului literar promovat de John Ruskin, dar și al teoriei novatoare „Artă pentru artă”)
Las în mod deliberat ușa deschisă și pentru una dintre cele mai fanteziste teorii privind persoanele reale din viața lui Bram Stoker care au contribuit la schițarea portretului Dracula: Jack Spintecătorul. Da, susțin unii, fără să mă convingă, că autorul se întâlnea și discuta în mare taină cu infamul criminal în serie din toamna anului de grație 1888, a cărui identitate a rămas necunoscută până în zilele noastre…
Scriitori
În A Biography of Dracula: The Life Story of Bram Stoker, publicată în 1962, biograful Herbert William (Harry) Ludlam scria că, la un moment dat, probabil în 1910, când s-au mutat din Chelsea în St. George’s Square, Bram și Florence au renunțat la câteva sute de cărți, donând o mare parte sau pur și simplu abandonând altele în vechea locuință. Câte dintre ele or fi contribuit la formarea scriitorului și la alegerea subiectelor?
Încep mica listă neexhaustivă cu câteva titluri menționate de Stoker în interviuri, în notele sale de roman sau în „Personal Reminiscences of Henry Irving”[1], cartea biografică, dar totodată autobiografică, din 1906:
„The Castle of Otranto”, romanul lui Horace Walpole, publicat în 1764
„The Grave: A Poem”, volumul de versuri albe ale scoțianului Robert Blair, 1813
„The Vampyre”, povestea Lordului Ruthven, scrisă de J.W. Polidori în 1816
[1] Amintiri personale despre Henry Irving
Locuri
Când, în vara anului 1890, familia Stoker a decis să petreacă trei săptămâni de vacanță într-un loc liniștit, departe de forfota londoneză, a ales satul de coastă Whitby din comitatul Yorkshire, în care până și „aerul pe care îl respiri este plin de istorie medievală”, după cum descria autorul, câteva luni mai târziu, într-o scrisoare către Hall Caine. În acel moment, nu intuia încă faptul că făcea primul pas spre o mare aventură nemuritoare. La rândul lor, renumiții Lewis Carroll, Charles Dickens și Wilkie Collins și-au căutat inspirația în micul și coloratul port pescăresc Whitby. Un șir de 199 trepte de piatră urcă dealul până la poarta masivă a bisericii St. Mary, iar mai spre răsărit, pe o stâncă lipsită de vegetație, tronează ruina unei mănăstiri benedictine.
Whitby asigură, figurativ, tranziția dintre Europa continentală (Transilvania) și Londra. Stoker a petrecut multe zile hoinărind pe străzile din Whitby, luând notițe conștiincios: inscripții de pe pietre funerare, nume reale de localnici, care ulterior au devenit personaje din carte; a stat la taclale pe îndelete cu marinari și pescari, ocazie cu care a întocmit un glosar de argou marinăresc în dialectul vorbit în Yorkshire. A desenat o hartă destul de precisă a coastei, s-a documentat despre condițiile meteorologice (în special direcția predominantă a vântului în diverse anotimpuri).
Satul pescăresc scoțian Cruden Bay din comitatul Aberdeenshire, în care Bram a petrecut, tot împreună cu familia, două lungi sejururi, în 1893 și în 1896, poate fi un alt loc care să-l fi inspirat. Într-un material video de promovare, HES[1] încearcă să convingă turiștii că ruinele New Slains Castle, construcție începută pe vremea regelui Iacob (James) al II-lea al Scoției în 1459-1460, dar terminată doar în 1597, l-au inspirat pe Bram Stoker atunci când a descris castelul din Transilvania. Indiferent de unde s-a inspirat, poate puțin de aici, puțin de la Whitby, apoi din altă parte și din încă una, toate aceste imagini, amestecate cu ingredientele imaginației sale bogate, au condus la construirea unui topos imaginar.
[1] Historic Environment Scotland – organizație scoțiană neguvernamentală angajată în protejarea și promovarea unui număr de aproximativ 300 de siturilor istorice de patrimoniu național
East End, Piccadilly Circus, Hyde Park, British Museum, docurile de pe ambele maluri joase ale Tamisei, toate acestea au fost alese ca puncte strategice în jurul cărora se petrece acțiunea în capitala Regatului Unit. Autorul se mutase la Londra, locuia și lucra deja de 12 ani acolo, în 1890, când a început documentarea pentru carte, deci putem presupune liniștiți că studiase, străbătuse la pas și cunoștea aceste vecinătăți chiar mai bine decât unii londonezi născuți și crescuți în oraș.
Irlanda, sursă de inspirație pentru Dracula. Cum sună? Pare absurd la o primă vedere, dar câteva dintre argumentele susținătorilor pot fi măcar menționate într-un studiu serios: (a) foametea; (b) tragica epidemie de holeră; (c) zâne, leprechauni, clurichauni, vrăjitoare, spiriduși, pitici, vampiri și alte vietăți fantastice care populau legendele irlandeze; (d) modelul Dracula poate fi căpetenia celtă Abhartach care, înainte de misiunea Sf. Patrick, de procesul de creștinare și de prima invazie a vikingilor, „s-a sculat din morți însetat” – zice legenda – și a cerut tribului său o cupă mare cu sânge proaspăt, „pe care l-a băut dintr-o suflare”; și (e) faptul că Bram Stoker a fost „prizonier” (ca Jonathan Harker) timp de 13 ani în Castelul din Dublin, unde a lucrat ca funcționar.
Bazaconii sau nu, toate acestea își puteau găsi loc în vreun ungher ascuns din semiîntunericul subconștientului și să contribuie, voluntar sau nu, la schițarea personajului Dracula.
Deși nu a vizitat niciodată zona, acțiunea romanului, imaginată în detaliu de către Bram, are loc în Transilvania.