Azi, despre Bram Stoker’s Dracula (1992)
Regia: F.F. Coppola
Scenariul: James V. Hart (după romanul lui Bram Stoker)
Distribuția: Gary Oldman (Dracula), Winona Ryder (Elisabeta / Mina), Anthony Hopkins (Van Helsing), Keanu Reeves (Jonathan), Richard E. Grant (Jack), Cary Elwes (Arthur), Billy Campbell (Quincey), Sadie Frost (Lucy), Tom Waits (Renfield)
Pentru a nu strica surpriza celor care încă nu au vizionat filmul sau nu au citit cartea, nu vreau să dezvălui detalii importante din această producție cinematografică, bine primită la vremea ei, atât de public, cât și de critică; spun doar că merită să alocați 128 de minute din viață pentru a o vedea.
Despre filmul care a fost nominalizat la Oscar în 1993 la patru categorii și a câștigat trei dintre ele (cele mai bune costume, cele mai bune efecte speciale, cel mai bun machiaj), astăzi scriu nu mai mult de două paragrafe, unul critic la adresa scenariului lui Hart:
Înțeleg că o ecranizare nu poate respecta 100% forma operei transpuse, mai ales când ai în coastă un titan de talia lui Francis Ford, dar nu înțeleg, și mi se par greu de justificat, unele abateri majore. De pildă, în realitate, prima soţie a lui Vlad Ţepeş, cea care s-a aruncat din turnul cetăţii în apele învolburate ale Argeşului, s-a sinucis din gelozie, nu pentru că ar fi aflat de moartea soțului pe câmpul de luptă, iar numele ei era Anastasia, nu Elisabeta. În film, Jonathan Harker evadează din castelul contelui și se refugiază „… într-o mănăstire din România …”, unde se și căsătorește (în rit ortodox!) cu logodnica sa Mina, deși amândoi sunt protestanți. În carte, mult mai bine documentată, cei doi se căsătoresc la o mănăstire din Budapesta. Și, în fine, citez încă o replică din film „… la portul românesc Varna …”; într-adevăr, în carte este menționată Varna, dar nicăieri bazaconia că ar fi fost vreodată port românesc! Chiar dacă Google a fost inventat la sfârșitul anilor ‘990, sunt sigur că scenariștii din 1992 aveau la dispoziție suficiente metode moderne de documentare, pentru a evita confuzii reprobabile ca cea menționată mai sus. De neînțeles mi se pare și ignorarea completă a unor personaje secundare, dar care dau oarecare greutate narațiunii, cel puțin după părerea mea: domnul Swales și doamna Westenra, mama lui Lucy.
Și unul despre ceea ce am apreciat în mod deosebit:
Experiența actorilor, dar și abordarea curajoasă a regizorului au contribuit esențial la recompunerea personajelor și subtitlul filmului, Love Never Dies (Dragostea nu moare niciodată), care explică continuarea, timp de patru secole, a misticei povești de dragoste dintre voievodul Vlad (devenit vampirul Dracula) și Elisabeta (reincarnată în tânăra englezoaică Mina).
Recomand cu căldură traducerea impecabilă prezentată la Pro TV în această toamnă.
Dan Costinaș