În presa anilor 1990, „imaginea României în lume” a fost o temă care a declanșat valuri de emoții, dezbateri, opinii: prin presa lumii se scria mai degrabă negativ despre țara noastră, așa încât – scăpați din comunism, dar ne-eliberați de spiritul său propagandistic – am fi vrut ca „lumea” să afle lucruri bune despre noi, să ne laude, să ne încurajeze. Căci – nu-i așa? – noi tocmai răsturnaserăm regimul unui dictator care (după cum s-a spus și scris ulterior) ne-a „vampirizat” decenii la rând.

Unul dintre subiectele care deranjau profund opinia publică era etichetarea României ca „țara lui Dracula”. Așa că, de câte ori apărea prin vreo gazetă occidentală vreo referință la „România – Transilvania – Dracula”, urmau neabătut reacții pe plan național: articole dense și indignate în presa română (de la cea populară până la cea cu pretenții) în care, până la urmă, se ajungea la aceeași concluzie: „nu mai vrem să fim considerați «țara lui Dracula»”. Dacă vreun ziar sau vreun post de televiziune occidental scria/spunea ceva despre „România, țara lui Dracula” în care, eventual, mai făcea și vreo referire la „Vlad the Impaler”, primea (în presa noastră, adresată nouă, nu „străinilor”) replici indignate și profund documentate despre rolul lui Vlad Țepeș în lupta împotriva otomanilor, despre „adevăratul profil” al domnitorului român (patriot, iubitor de independență, apărător al creștinismului în timp ce „Occidentul construia palate” etc., etc.). Pe scurt, mulți (cei mai mulți?) dintre concetățenii noștri se simțeau ofensați de echivalarea „România – țara lui Dracula”. Dar cîți dintre ei știau cu adevărat despre ce e vorba?. Nu prea mulți. Cartea pe care o țineți în mâini reconstituie întreaga poveste a lui Dracula, pornind de la ediția originală.

Într-un studiu apărut în 2005 – „Dracula, version roumaine”, în Claude Fiérobe (ed.), Dracula. Mythe et métamorphoses, Lille, Presses Universitaires du Septentrion, 2005 – Lucian Boia menționează că prima traducere a cărții lui Bram Stoker a apărut în foileton, într-o revistă fără prea mare difuzare (Gazeta noastră), în 1928-1929. În volum, a apărut abia în 1990. În acest răstimp, au putut-o citi, eventual, doar românii care aveau acces la o ediție în limba engleză (sau la o traducere în altă limbă de circulație). Și, mai explică Lucian Boia, „regimul comunist a constituit o barieră de netrecut pentru acest gen de literatură (ca și pentru cinematografia echivalentă)”, căci „din punctul de vedere al unei ideologii materialiste și scientiste, expresia unei viziuni iraționale a lumii se îndepărta radical de fundamentele așa-zisului realism socialist”. În plus, „chiar numele Dracula putea deranja, în măsura în care unii riscau să-l asocieze cu numele dictatorului”. Totuși, îmi amintesc că, în vremea studenției mele de la începutul anilor 1980, filmul clasic Dracula (cu Bela Lugosi) a rulat la Cinemateca din București. Iar în anii 1976-77 începuse un program turistic destinat străinilor, care erau duși să viziteze Castelul Bran și Sighișoara. Se știa, totuși, câte ceva despre celebrul personaj; dar – paradoxal? – la noi ajunseseră ecourile, „mitologia” creată în jurul lui de-a lungul unui secol prin intermediul mass-media și prin popular culture. Nu erau prea mulți români care să fi citit cartea lui Bram Stoker, dar disputele din presa anilor 1990 demonstrează că, în spirit caragialian, aveam „tăria opiniunilor noastre”, resimțind ca un fel de stigmă echivalarea vampirului cu domnitorul Vlad Țepeș și plasarea acțiunii în frumoasa noastră țară. La un moment dat, un ministru al Turismului a intenționat să creeze, lângă Sighișoara, un „parc tematic” dedicat lui Dracula (pentru a exploata gloria internațională a personajului) și polemicile au reizbucnit.

Credite foto: Dan Cârjan
Credite foto: Dan Cârjan

Între timp, s-au schimbat multe în spiritul public. Există circuite turistice dedicate lui Dracula, au apărut hoteluri și hanuri care îi poartă numele – adică încercări de a beneficia de pe urma „brand-ului” (căci, între timp, am preluat și termeni din marketing…), lăsând deoparte indignările de altădat’. Și – exempli gratia – pe un blog francez de turism (instinct-voyageur.fr) am citit, acum vreo lună, un articol care începea așa, scurt și hotărât: „Când spui România, spui Transilvania. Și când spui Transilvania, spui Dracula”. Nici mai mult, nici mai puțin. Și continua prezentându-l pe Vlad Țepeș și descriind Branul, Sighișoara, Cetatea Poenari ș. cl. Să recunoaștem, nu mai reacționează nimeni cu argumente istorice serioase la un asemenea text; mai ales că se încheia îndemnându-i pe cititori să-și programeze negreșit o călătorie în România…

Oare această relaxare pe tema „România, țara lui Dracula” se explică prin faptul că, între timp, tot mai mulți concetățeni de-ai noștri au citit romanul lui Bram Stoker (reeditat de câteva ori, în traducerea tandemului Ileana Verzea – Barbu Cioculescu)? Și au văzut multe filme cu vampiri? Cu siguranță. Cunoaștem, acum, mai bine nu doar cartea, ci și întreaga mitologie creată în jurul personajului. Aș spune însă – cu un clișeu, recunosc, dar nu ne îndeamnă tocmai sistemul mediatic (post)modern să recurgem uneori la clișee? – că „e loc de mai bine” în ceea ce privește înțelegerea mecanismelor ficțiunii și a felului în care ne raportăm la realitate. Din acest punct de vedere, cartea pe care o țineți în mâini vine la momentul potrivit și săvârșește un act de recuperare a pieselor lipsă din „dosarul Dracula”, dar propune și un pas înainte.

În primul rând, este vorba despre o traducere nouă, realizată de Dan Costinaș, anglist și diplomat. „Mai era nevoie de încă o traducere, când exista deja una admirabilă?” – se întreabă traducătorul. Da, fără îndoială. Se spune, îndeobște, că fiecare generație trebuie să propună propriile variante de traduceri pentru cărțile importante. Or, au trecut trei decenii de la prima apariție în volum a romanului lui Bram Stoker (adică intervalul de timp considerat a marca „schimbul de generații”). Iar Dracula este o carte importantă, cu siguranță, cel puțin prin impactul său extraordinar în cultura secolului XX. În plus, este vorba despre o traducere făcută după ediția originală, cea apărută în mai 1897. Cealaltă are la bază ediții ulterioare, care conțin modificări făcute de autor sau aprobate de el. Aici apare ceea ce spuneam mai sus: gestul recuperator. Dacă Dracula a devenit atât de important pentru România („collé à la peau”, vorba bloggerului francez), atunci merită să o luăm de la capăt, să știm exact de unde și cum a început totul. Traducerea este lucrată în detaliu: pe de o parte, Dan Costinaș „coboară” în spiritul vremii, pe de altă parte „urcă” spre zilele noastre, oferind o versiune românească fluentă și subtilă. Atmosfera victoriană este reconstituită cu finețe și cu un soi de erudiție discretă (dacă mi se permite formularea): pasionat de subiect, documentat cât se poate de riguros, traducătorul își transpune firesc, fără emfază, cunoștințele într-un text perfect lizibil de către cititorul de azi, căruia îi oferă, atunci când e nevoia, note de subsol lămuritoare.

Credite foto: Victor Jantea

În al doilea rând, spre deosebire de edițiile existente, cea de față reia coperta ediției princeps și publică, în facsimil, zece pagini dintr-un caiet de însemnări care a stat la baza romanului. Este, așadar, mai mult decât o traducere nouă: e și un „obiect cultural” interesant, care aduce în contemporaneitate semnificația și farmecul cărții care l-a făcut celebru în toată lumea pe Bram Stoker, punând parcă în umbră celelalte scrieri ale sale (numeroase, dar mult mai puțin cunoscute decât acest roman despre vampirul din Transilvania).

În fine, această ediție capătă o semnificație mai largă decât o poate avea o (simplă) nouă traducere pentru că include și o postfață a traducătorului în care e reconstituit parcursul lui Dracula, de la personajul unui roman gotic victorian la întreaga mitologie de azi. Cu pasiune și modestie, Dan Costinaș adună la un loc informații relevante, povestește simplu și clar avatarurile cărții și ale traducerilor, pune întrebări (invitându-i pe cititori să găsească ei înșiși răspunsurile) și, mai ales, punctează câteva distincții importante pentru a ne face să înțelegem că trebuie să tratăm diferit ficțiunea de consecințele sale în lumea reală. Pe un plan, avem de-a face cu – totuși – un roman, un text de ficțiune; tocmai am spus o banalitate, dar cei care, în opiniile lor indignate, credeau (mai cred?) că Bram Stoker „ne denigrează istoria” și transformă un voievod care a luptat eroic cu turcii într-un monstru trebuie readuși la convenția de bază a ficțiunii. Pe alt plan, fabulosul succes al lui Dracula a creat o întreagă „cultură” care are de-a face cu marketingul și cu dorința oamenilor de a consuma până la capăt (adică până în Pasul Tihuța și la Bran) ceea ce cred ei că va fi fost straniul personaj care bântuia Transilvania. Așa încât postfața se încheie cu o listă de site-uri care, într-un fel sau altul, valorifică faima lui Dracula și cu o bibliografie esențială a lucrărilor care i-au fost dedicate.

La 122 de ani de la apariție, Dracula de Bram Stoker revine, cu o forță sporită de trecerea timpului, în spațiul care l-a inspirat. Căci – nu-i așa? – vampirii au tocmai această însușire, care îi face deopotrivă înspăimântători și fascinanți: reapar, se reîntrupează…

 

Mircea Vasilescu

 

Materialul reprezintă prefața ediției 2019 a romanului „Dracula”, tradus în limba română de Dan Costinaș și publicat cu sprijinul editurii Vellant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.